p Bit cu bit să ne unim. A fost luni ,3 august si mai sunt
De vreo 35 de ani de când a început pauperizarea clasei mijlocii în Occidentul dedulcit
Cu o lună mai târziu decât era programat, chiar de ziua Marelui Conducător, se schimbă
Proverbele romanești sunt încărcate de înțelepciune. Ne-o demonstrează criza declanșată in toate sectoarele vieții noastre.
In plină criză în învățământ, când toată suflarea politică recunoaște caragialesc că este un domeniu
Când se apropie sărbătorile, gospodinele se apucă de măturat. Când se apropie alegerile politicienii își
Suntem fascinați de cei care dețin puterea. Practic sau doar formal. Actori, mai nou influenceri,
Legendele Olimpului nu se mai studiază pentru că sunt politic incorecte. Ceva cu discriminarea, drepturile
In jocul de Marocco câștigă acel jucător care poate extrage cele mai multe bete din
(istoria se repeta) Daca ai fost mințit odată ,păcatul este al mincinosului. Dacă se întâmplă