Trăim tot mai bine. Pe datorie. Săptămâna care a trecut a fost despre cum să mai facem rost de bani de la fraieri. Peticind pe ici pe colo, in părțile neesențiale. Nu in sănătate si in justiție. In sănătate moartea bântuie pe culoarele incompetentei ca la ea acasă iar in justiție nu se găsește coasa dreptății.

Materialul de studiu a fost spitalul din Urziceni. Unde o tânără a născut pe trotuar, în fata secției de primiri urgente. Care avea un medic si asistentă de gardă. Pe motiv ca medicul nu era obstetrician a fost chemata o salvare la 112. In timp ce femeia era deja in travaliu. Spitalul este in subordinea primăriei, dar actul medical se decontează tot de la Casa Națională de Sănătate. Culmea este ca femeia a născut sub supravegherea unui paramedic, care nu era nici moașă nici ginecolog. In fata unui spital cu 20 de paturi pentru obstetrica ginecologie, un medic si doua asistente dar fără linie de garda. Management performant .Tot in același spital s-a descoperit ca un pacient a decedat după ce a fost consultat ,tratat cu o injecție si trimis acasă. In schimb ,in Spitalul Județean Oradea ,unul din 10 medici nu își acoperă salariul din decontările de la Casa de Sănătate. Adică au prea putini pacienți si desfășoară acte medicale fără mare responsabilitate. Așa se întâmplă într-o tara in care prea mulți se cocoață pe spinarea unora care muncesc unde este mai greu .  Pe de alta parte in multe spitale din orașe mici nu se ocupa locurile. Așa ca Ministrul Sănătății ,după ce a plătit cu bani grei  consultanta OMS-ul pentru sănătatea noastră, ne spune ca vom importa personal medical din Africa si Asia ca sa lucreze la tara. Îmi imaginez cum va decurge o investigație medicală la Cuca Măcăii. Până la o amputare de mana sănătoasă sau o rană cusută cu resturile de șpan in ea ,nu-i decât un pas. Tot ministrul ne spune ca trebuie stimulente financiare mai mari. Dar nu sunt bani. 

Tocmai ce bate vânt de austeritate. Auzim ca se vor face reduceri de cheltuieli de 6 miliarde. S-a publicat si o ordonanță cu criteriile de închidere pana la 1 ianuarie a anumitor Institute, Naționale si de Cercetare din subordinea Guvernului ,Secretariatului General al Guvernului ,Parlamentului si autorităților locale. Problema este ca acolo unde nu sunt performante sunt angajate exact pilele din instituțiile care le patronează .Așa ca este doar praf in ochi, ca sa ne poată cocoșa cu noi taxe si impozite pe prostia de a mai munci cu capital adus de acasă. Au nevoie de bani repede. De unde ? Pai din TVA. Masuri de creștere a colectării? Nu. Aia care nu au plătit un TVA mic nu-l vor plăti nici pe ala mare. Iar cei care plătesc acum se vor împuțina. Net nu vor creste încasările. S-a văzut cate expertiza in economie are noul nostru tătuc Ciolacu. Când s-a apucat sa calculeze cat au scăzut preturile la alimentele de baza i-a dat un procent de 30-50%.Cred ca a pus si vaca dusă la taiere la numărător. Si pentru ca „espertul nu-i espert destul” a predicat că acum sigur o sa scadă inflația la o cifra. Fudulie foarte corecta! Inflația o sa „scadă” serios după ce la ambalajele de plastic, sticla si metal se introduce garanția de 50 de bani. Returnată când o face plopul pere. Se vede cat se pricep politicienii  ăștia la economie, după cate datorii la buget au companiile de stat conduse de oamenii lor. 6 dintre ele au datorii de 10 miliarde. Mai mult decât vor sa scoată cocoșând mediul privat. Cu  producătorii de bani le merge prosteala , cu magistrații nu. CCR a declarat parțial neconstituțională legea pensiilor speciale. Partea care se refera la încălcarea independentei justiției. Aia împărțită de judecătoarea Burlan ,care lua mită de la clanurile de interlopi si a scăpat cu ajutorul prescripției. Si s-a pensionat cu….pensie specială! De la fapte la vorbe dragi tovarăși de cumetrii. Pana băgați Romania in gard.