Ipocrizia este vedeta zilelor noastre in Europa. Așa cum până la cel de-al doilea Război Mondial în numele credinței au avut loc masacre  si încălcări flagrante ale Decalogului, de prin anii 50, în numele drepturilor omului și libertăților sale, trâmbițată cu emfază, a început masacrarea valorilor care au stat la baza civilizației europene. Odată cu apariția televiziunii si mai târziu a internetului, informația a devenit o marfa accesibila publicului larg. Cum poveștile despre vicii  se vând acestuia cel mai bine, a fost nevoie ca sa fie rafinată ipocrizia in machierea minciunilor necesare pentru potolirea mișcărilor sociale generate de deciziile liderilor politici europeni tot mai dependenți de marele capital, generați „democratic” după 1973. 

Fundamentul pe care  s-a construit UE, a fost Comunitatea Europeana a Cărbunelui si Otelului. Astăzi, actuala CE decide că trebuie eliminată producția de otel si cărbune din spațiul european. Fără să asigure înainte un nucleu viabil pe care sa se sprijine construcția.  Cancelarul german Angela Merkel a turat la maximum economia germana cu gaz ieftin de la ruși ,pe care l-a vândut României de 3 ori mai scump. Normal ca produsele mai ieftine au o cota de piața mai mare. După ce a presat directive de închidere a minelor si centralelor nucleare si a legat prețul gazelor de energia electrica, in numele „mediului curat”, si-a plasat pupila in fruntea CE , ca sa mute dependenta economica de la Rusia la China, marele producător de echipamente necesare in tranziția la economia verde. Partenerul comercial tradițional, împreună cu Rusia al Germaniei. Ai voie sa vorbești despre asta in Romania îngenunchiată de Oamenii Președintelui ? In Polonia si Ungaria se mai poate. Pentru cât timp , se va hotărî la votul din vara lui 2024 la europarlamentare. Pericolul constă in finanțarea grobiana a canalelor de comunicare care promovează vocile politicienilor care ipocrit  încearcă sa ne spele pe creier. Pe mulți reușesc. Un exemplu de ipocrizie maxima a fost cel prin care in perioada pandemiei a fost ca vaccinul nu este obligatoriu. Nu a fost obligatoriu. Dar interzicerea dreptului de a munci fără a fi vaccinat a fost ipocrizie. Interdicția de a calatori fără sa fi vaccinat sau cu un test scump plătit din buzunar a fost o altă ipocrizie. Totul in numele solidarității cu persoanele vulnerabile. Acum după ce pandemia s-a domolit, deși beneficiarilor financiari nu le face plăcere urmează ipocrizia in domeniul reducerii consumului de energie.  Ai libertatea sa nu iți reduci consumul. Nu te poate obliga nimeni conform Constituției statului tău. Dar creșterea aberanta a prețului energiei pe bursa artificiala, fără nici un argument economic, te obligă perfid sa te supui. 2021 si mai apoi 2022 nu au reprezentat creșteri de cerere in economie cu mult peste 2019.Nici costurile de exploatare nu au putut fi de mai mult de 10% după pierderile de resurse umane din 2020-2021.De unde provin creșterile aberante de peste 100% începând din vara lui 2021,inainte de războiul pe care toți îl invocă ipocrit ? Din liberalizarea pieței si listarea energiei pe o bursa artificiala, care nu se raportează la legea cererii, ofertei si competiției s-a ajuns la liberalizarea speculației pe o piață închisă. Soluția simpla ar fi fost de de-listare a energiei de la bursă pana la blocarea speculatorilor. Statele ar trebui sa fie cumpărătorii direcți de la producători, energia fiind un domeniu strategic de securitate națională si mai apoi aceasta energie sa fie vândută furnizorilor cu o plafonare a profitului la nivelul anilor premergători pandemiei. De ce nu se iau aceste masuri? Pentru că Guvernul Lui are o alta agendă, primita prin valiza diplomatică. Redresare si Reziliență prin mizerabilă ipocrizie.