Pe măsura ce invazia Rusiei in Ucraina provoacă pierderi umane și materiale de neimaginat in urma cu câțiva ani ,asistăm la un război la fel de distructiv, in comunicate între liderii lumii. Oamenii așteaptă soluții la probleme lor imediate. Liderii le oferă subiecte de panică. ONU nu se implica in stoparea crimelor la adresa civililor decât prin declarații , dar vorbește de foamete mondială. India si China adoptă poziții de „neutralitate” dar sprijină tacit Rusia. UE promite rezolvarea crizei energetice concomitent cu decuplarea de la gazul rusesc si menținerea politicilor din Green Deal. Nu se știe foarte clar cum, când si cu ce costuri. O tandra ipocrizie in discursul despre unitate in diversitate intre punctele cardinale ale Europei.
Teoretic conflictele mondiale sunt pentru instaurarea democrației, practic lupta este pentru controlul resurselor unei planete supra-populate. Sunt două tabere, vestul cu o populație tot mai îmbătrânită, sufocat de costurile impuse de politicile de protecție socială și protecția mediului și estul caracterizat de dictaturi care încalcă frecvent principiile ,așa cum sunt ele stipulate in Carta Drepturilor Omului. In acest moment conflictul nu pare să aibă soluții de rezolvare. De ce? Pentru ca democrațiile occidentale se bazează pe voturile real exprimate ale cetățenilor. Care au nevoie de produse și servicii, ieftine și bune. Dacă electoratul sărăcește se schimbă puterea democratic. Ori ieftin nu poți produce decât in tari care au costuri mici cu forța de muncă. Și in care poluarea nu este sancționată cu certificate verzi. Mai puțin democratice. China, Rusia, India si fostele republici sovietice.
Este ipocrit să susții egalitatea oamenilor in fata propriului electorat in condițiile in care ști ca beneficiile pe care le promiți se bazează pe lipsurile unui alt electorat. Într-o tară in care democrația este mimată de dictatori și elite economice. Oligarhi ,moguli sau cum s-or numi in Africa. Tari in care corupția tine loc de legi si democrația mimată este acceptată atâta vreme cat banii circulă pe culoarele convenite si profiturile sunt vărsate la timp. Libia si Irakul au fost si ele „democrații” pe care “tandru ipocrit” vestul le-a tolerat din considerente economice. Când circulația banilor se blochează ,brusc se descoperă ca anumite democrații nu funcționează, ca planeta este in pericol sau că pace fără înarmare nu există. Despre prea mulți bani tipăriți fără acoperire, inflație galopantă si lideri de mucava produși de democrația virtuală ,mucles. Politic incorect.
De ani buni marota Occidentului a fost salvarea planetei de impactul schimbărilor climatice. Să reducem poluarea, să reducem consumul de energie, să renunțăm la motorină și benzină. Să lăsăm pământ necultivat și să protejam ecosistemul. Să fim responsabili. În același timp sperând că populația planetei nu va muri de foame și sărăcie. Minunat, dar acum ,cu conflictul ruso-ucrainean aflăm că in acest proces de globalizare și liberalizare a circulației mărfurilor orice blocaj declanșează efecte de domino in economie. Rusia și Ucraina sunt marii exportatori de grâu si floarea soarelui. Africa, continentul cu cea mai accelerata creștere a populației va rămâne fără hrană daca primăvara asta războiul va bloca campania agricolă. Porturile distruse de la Marea Neagra vor creste costurile mărfurilor chiar si după încetarea focului. Migrația populației in căutare de supraviețuire va depăși ca intensitate anul 2015 .Spre o Europa secătuită de doi ani de pandemie ,inflație , șomaj si toate consecințele dezastruoase economic ale politicilor de mediu. Sunt soluții pentru a minimiza impactul crizei momentului asupra vieții fiecăruia dintre noi? Daca nu se renunță la ipocrizie in politică, marote absurde promovate de ONG-uri cu finanțatori-vidanjori, aranjamente economice pe sub masă si promisiuni de egalitate utopică, o sa ajungem sa ne sfâșiem intre noi, conduși de „măcelari” emanați democratic din puțul frustrărilor.