Ostile de simbriași din PNL se bat de zici ca miza este salvarea de la exterminare .La o analiza mai atenta ,chiar despre asta este vorba. Ce îl așteaptă pe Orban daca Catu si mignonii lui pun mana pe marele partid istoric National? Istoria acestui partid este plina de povesti despre canibalismul liderilor săi. Sa amintim de cei care au reușit sa depășească perioada de proba:Stolojan,2 ani ,Tăriceanu 4 ani si 5 luni, Crin Antonescu 5 ani si 2 luni .Radu Campeanu,3 ani Mircea Ionescu Quintus 7 ani si 11 luni. Ultimii 2 au plecat într-o lume mai buna. Ceilalți au dispărut de pe scena politica pe un culoar de glume, umilințe si dosare neterminate, oricând pregătite sa se reactiveze. Orban ,spre deosebire de predecesorii săi, nu se poate lauda cu competente de meseriaș in alt domeniu decât cel al politicii. Daca Orban pierde șefia PNL, pierde tot si risca sa se întoarcă pe o linie moarta, intra-un birou . In cel mai optimist scenariu. Catu pe de alta parte are culoare de fuga mult mai aurite. Sistemul bancar cu oastea lui de simbriași in care Omerta este condiția supraviețuirii își salvează comandanții din linia frontului. Atunci când acesta se prăbușește. Too big to fail  (2008). Pentru Catu bătălia din următoarele 2 luni înseamnă optimizarea beneficiilor din gestionarea banilor României. Din doua poziții de forța, cea de prim ministru si cea de ministru interimar de finanțe. Pe principiul chere bere ce se da nu se mai cere. Exitul lui Catu ,daca se va produce va fi cu marcarea de profit serios. Și nu in lei. Ca se devalorizează. De prea mult bine copt sub atenta supraveghere a stimabilului. Și pentru ca atunci când cineva câștigă ,alții mulți plătesc, o vor face mignonii lui Catu si organizațiile pe care le păstoresc. Cei care au trădarea in AND o sa se salveze sărind in alte bărci. Ca vorba lui Barna, este criza de personal politic. Pentru ca eu cred ca înțelepciunea acestui popor chinuit de simbriași este in sămânța proverbelor ,sa-l analizam pe acesta: Când doi se cearta al treilea câștigă? Cine câștigă din lupta Catu Orban? O fi Johannis care după al doilea mandat nu se mai poate plimba la 5 stele decât dintr-o poziție de șef de organizație internaționala. Cum sa interpretam tăcerea președintelui in conflictul Catu -Nazare chiar in zilele emisiunii de euro bonduri. Cu riscul imens ca dobânzile la împrumuturi sa explodeze. Și  doar intermediarii sa câștige. Ni s-a livrat la fiecare prânz de breaking news povestea cu dreptul unilateral al premierului de a își remania miniștrii. Când era in campanie electorala pentru al doilea mandat si PSD era la guvernare ,alta era abordarea. Încrederea intr-un meseriaș se construiește cu consecventa. Inconsecventa in acțiuni face diferența intre meseriași si simbriași. Se schimba finanțatorul ,simbriașul schimba mesajul. De ce merge Președintele in siajul bancherului Catu, dincolo de antonimia proverbiala cu Orban? Nu știu daca din întâmplare îmi amintesc de cum animalul politic supraviețuitor Băsescu l-a săltat  prin PMP ,in Parlamentul  European , pe tânărul genial Siegfried Mureșan educat in Germania. Conexiunile la bătrânețe sunt browniene. Mai discutam după alegerile de cancelar din Germania din toamna. Politica si mingea sunt rotunde si la loviturile de penalty doar Doamne Doamne decide. Alt câștigător al luptei simbriașilor ar putea sa fie USR-ul , acesta in faza de alegeri de președinte de partid. Cu Ciolos ,in mișcarea lui Macron paralizata de alegerile regionale din Franța si adultul Barna, idolul patronului Bulai al culturii globaliste. Sigur cineva câștigă. La fel de sigur este ca nu Romania.