Cei care am trăit in comunism știu cât de frustrant este să iți fie confiscat dreptul de a gândi împotriva curentului aprobat de deținătorii monopolului puterii. Cu un singur partid și o singură televiziune .Să aibă cineva monopolul dietei tale, monopolul asupra cărților pe care le citești, monopolul asupra bisericii și credinței tale. A fost o perioada neagră pentru emanciparea națiunii. Nu că a fost mai mult de gri in alte vremuri. Sa nu ne îmbătam cu apa rece, că o sa coste cât petrolul pe vremuri.
Comunismul implantat la noi, pentru binele Lor si pe spinarea noastră, la Ialta, a fost un asalt asupra sănătății noastre spirituale și mentale. Pentru că unora sa le fie bine când nouă ne-a fost rău. Istoria se scrie de învingători, iar noi romanii deși am inundat pământul cu sângele bunicilor noștri nu am fost invitați la masa învingătorilor. Ca așa-i in comunicarea strategică. Sa revenim la monopolul comunicării cotidiene.
Daca analizam ce s-a întâmplat in SUA cu conturile președintelui avem baza unor suspiciuni rezonabile că istoria se poate repeta in orice moment . Atunci când exista o forma brută de monopol și mulți bani in bilanțurile companiilor care dețin monopolul. Media americana este majoritar deținută de finanțatori ai democraților. Stăpânii inelelor virtuale sunt susținători ai democraților. Deci democrații au monopolul comunicării publice și mai ales resursele financiare să existindă acest monopol. Blochează orice opinie contrară “noii religii” ai căror apostoli se autointitulează patronii motoarelor de căutare al „adevărului”. Totul in numele salvării planetei și omenirii. Deja ni se inoculează noi diete. Nu pe baza de soia ca pe vremea lui Ceaușescu, pe baza de produse de sinteză. Burghieri din carne sintetică. Cumpărați cu monede virtuale. Evident totul din sfera de monopol al salvatorilor omenirii. Mai presus de libertățile fundamentale din Carta Drepturilor Omului. Cinic este cum se întinde plasa in care ajungi captiv. Ți se da gratis dreptul de a spune ce gândești După care ti se aplica treptat corecții. Pana înveți care sunt limitele cuștii in care de bună voie ai intrat și nu mai poți ieși.
Metoda spălării pe creier este metoda dublei masuri. Exact cea folosita de cizma sovietica când au distrus intelectualitatea României. Daca susținătorii ideologiei promovate de deținătorii de monopol o iau pe arătură informația este ascunsa sub preș Dacă cei ce reclamă monopolul apelează la mijloace la limita de supraviețuire, acțiunile sunt zugrăvite apocaliptic. Spuneau in 50, oamenii sistemului, că ești un inamic al poporului. Era suficient să fi trimis la reeducare la Pitești sau Aiud. Te opuneai colectivizării? Erai dușman al binelui poporului. Trebuia sa fi scos din casa și strămutat in Baragan.Ca să înveți să respecți noile valori Așa și acum in congresul american. Nancy Pelosi, soție de miliardar, proaspăt aleasă, la limita ,preocupata de soarta poporului american, are doua priorități. Să îl incrimineze pe Trump cu 10 zile înainte de plecarea de la Casa Alba, să modifice formulele de adresare și mai nou să atace partidul republican. Pandemia, șomajul, criza economica or să se rezolve după ce masele or sa arunce cu pietre in vinovații de serviciu. .Asta seamănă cu anii 50 de la noi. Un singur partid, doar televiziuni aservite și taxe mari pentru cei care îndrăznesc să gândească critic. Urmează atacul la al doilea amendament. Că nu-i așa, încă jumătate de America are alte păreri și trebuie “reeducata” după principiile noii religii.
Somnul rațiunii naște monștrii, iar după dictaturi urmează revoluții. Asta ne învață istoria.