In 1990,deloc întâmplător ,Ion Stoica ,un vizionar intr-ale marketingului  înființa la Cluj, confiscând un brand al bisericii catolice ,Caritas-ul, o companie care promitea in 3 luni la fiecare 100 lei investiți , o returnare de 800 lei. Fondurile de investiții erau la vremea aceea o noțiune complet necunoscută capitalismului sălbatic românesc, in expansiune dirijata.400000 de subiecți au investit aproape un miliard de $ fără  a cere nici o garanție , convinși doar de promisiunile si marketingul agresiv plus “mărturiile celor care câștigau”. La sfârșitul lui 93 plățile încetaseră dar confirmarea țepii a venit mai târziu,  la mijlocul lui 94.

In SUA un caz similar , cazul Madoff investigat de Curtea Federala, a dus la o condamnare de 150 de ani . Stoica a fost condamnat , după contestări succesive la doar 1 si 6 luni de închisoare. O diferența “minima” de abordare a magistraților decidenți. Drept rezultat au urmat alte jocuri similare in alte zone ale României, Gerald, Modoprosper, Philadelfia. Știu păgubiți de la Caritas care s-au încăpățânat sa mai încerce odată.

Ce legătură are asta cu democrația românească? Cu cea americana am văzut la alegerile din aceasta luna. Răspunsul e simplu.

Prostia si lăcomia depunătorilor a generat concentrarea banilor si puterii in mana unor inițiați , in cazul jocurilor piramidale si așa se întâmpla si in politica. Prostia si lăcomia unui procent semnificativ al electoratului generează acum după 30 de ani , concentrarea puterii intr-un spațiu guvernat de birocrația selectiva, cu mult mai multe resurse financiare decât “pionierul Caritas”. Deci cu pârghii mai eficiente de manipulare. Este o spirala a concentrării resurselor financiare  in conturile ,mai mult externe decât interne, ale unui grup transpartinic.

 Pe fondul degradării calității educației la nivel global, acest fenomen este departe de a fi unul național. SUA, Franța, Germania, Italia, UE sunt exemple la zi ale dezastrului provocat de schemele electorale PONZI care au adus la putere o categorie de oameni politici  rupți de interesele reale ale electoratului. Cazul bugetului UE condiționat abuziv de respectarea „statului de drepți” este un exemplu relevant. Diferența consta in faptul ca la noi filtrele sunt aproape inexistente in timp ce in democrațiile consolidate ,unde societatea civila este mai mult decât un neologism bun de plimbat ca sfintele moaște, exista un minim de gândire critica care face exploatarea prostiei mai costisitoare.

Caritasul a fost prima excrocherie românească. A fost o excrocherie brută, lipsita de rafinament pe măsura lipsei de informații si analfabetismului economic. Excrocheriile campaniilor electorale se bazează acum pe prea multa informație junk, împachetată strălucitor :creșteri economice fără limita, bani pentru toata lumea, spitale crescute ca ciupercile după ploaie , șosele fără număr. Programele partidelor aliniate la start abunda de acest tip de promisiuni irealizabile. În numele drepturilor noastre se construiește, prin exploatarea inteligentă a dorinței de bunăstare a unui electorat incult ,politic si economic, un mecanism de propaganda care aduce la putere aroganța si impostura.

Daca in 1990 puțini impostori aveau diplome si CV –uri impresionante, acum după 30 de ani candidații “tineri ,de valoare” se bat in masterate si hârtii de (non) valoare cumpărate de aparținători la târgurile unde casele de marcat sunt obiecte Vintage iar șefii își tapetează pereții cu doctorate fără acoperire. Cine-i de vină pentru tot ce ni se întâmplă? Evident ca majoritatea si particularitățile ei. România nu se poate schimba decât atunci când fiecare dintre noi o sa dorim si o sa purcedem la schimbarea modului in care ne evaluam pe noi si pe cei cu care interacționăm. Sau prin coerciție de la centrul UE, care își arata deja colții. Cu cat suntem mai creduli si lacomi de bani fără munca cu atât vom pierde mai mult in schemele caritasului politic unde ne depunem voturile.