Discursul public al politicienilor momentului la noi si aiurea este scris de consultanții plătiți din taxele noastre. La ordinul finanțatorilor. Lipsa de cultura a electoratului pe care cred ca au desăvârșit-o prin distrugerea scolii si educației adulților ,mai ales in vestul lumii (occident), generează o atitudine de dispreț suveran si cinic la adresa acelei minorități care mai citește, învață si gândește critic in afara gardurilor ideologice.
De când politicienii lumii si finanțatorii lor au dat-o in bara cu produsele financiare toxice care au dus la criza din 2008-2010 si oamenii au început sa simtă pe pielea lor efectele promovării unei ideologii contra naturii ,pe care preotii consumului pe datorie si-au propus sa o salveze sacrificând omenirea, au început sa se formeze curente de opinie argumentata : ANTI-establishmentul monopolist al Binelui. La început in SUA si rapid in UE, subtil a apărut noțiunea de proeuropean. O aberație pentru cei care au învățat geografie. Pe planeta Pământ sunt 7 continente . Europa este unul dintre ele. Se întinde de la Oceanul Atlantic pana la Munții Urali (vest-est) si de la Oceanul Arctic până la Marea Mediterana. Geografic avem si o Rusie europeană si o Turcie la fel. Toți locuitorii continentului numit Europa sunt europeni. Să locuiești in Europa si sa fi proeuropean este un pleonasm , geografic vorbind. La lecțiile de istorie, cei care nu am lipsit , am învățat că europenii s-au războit des intre ei. Unii au fost pro-nazism alții anti francezi, spanioli sau britanici funcție de interesele economice si politice ale momentului. Ce vor sa inoculeze consultanții politici ai puterii UE in mintea odihnita a absolvenților de scoală nouă este că Europa=Comisia Europeana condusă de un grup de interese transpartinice . Cine nu este PRO noi este împotriva noastră . Pentru ca noi am confiscat Europa pe grup de interese care salvează natura cu Green Deal. Care o sa intre urgent in coluziune cu SAFE, care nu este prea verde.
După schimbarea de ideologie in SUA, nordul american , nucleul purtător de monopol al europenismului a început sa se fisureze intre interesele economice ale națiunilor europene. Franța si Germania se bat intr-un război economic neconvențional. Conservele ideologice așezate in camarile diferitelor state europene pe vremea democraților americani, au intrat in conflict cu noua administrație Trump. Statele mai mici ale UE, ca sa supraviețuiască crizei economice generata de deciziile proaste ale grupurilor de interese la centrul UE nu se mai arata dispuse sa plătească costurile greșelilor ideologilor de școala nouă. Nu mai vreau sa își pună toate ouăle la clocit sub o singura găină. Găselnița consultanților : conceptul de pro occidental. Alta gogoriță. Occident in DEX înseamnă vest fata de punctul zero. Pai ce facem Bobită cu China care este la est, de care depindem in salvarea planetei cu panouri solare si mașini electrice ? Cumpăram armament doar de la americanii de la vest si scoatem din ecuație Coreea de Sud de la est, sau cumpărăm doar gaz lichefiat de la americani si renunțăm la livratorii de produse energetice de la est.
Nu mai vorbim despre pro-europenism de pro-occidentalism. O sa vorbim de pro-democrație in lunile care urmează ,după ce ne ajunge ideologia in portofel.
Aștept cu nerăbdare cum consultanții o să creeze noua definiție a democrației. Dictatura minorității păstrătoare a valorilor civilizației evaluate de inteligenta artificială după algoritmi scriși de …..? Totul este posibil când ai suficient capital sa plătești manipularea analfabeților funcțional . Cine nu a citit mult despre căderea imperiului roman doarme liniștit. Consultanții lucrează pentru voi.