La Conferința de Securitate de la Munchen au fost două voci in game diferite care au declarat că vechea ordine mondială nu mai există, a dispărut. Furată sau ucisă de ideologii toxice ?
Prin vocea cancelarului german Mertz , ordinea mondială bazată pe apărarea UE de presiunea Heartland-ului definit de Mackinder, sub umbrela NATO ,coordonată si finanțată militar preponderent de SUA, nu mai este de actualitate. Disperare mare in UE că trebuie să înceapă să investească serios in apărare si să nu mai stea in siajul SUA si sub umbrela articolului 5. Ordinea mondială după care plânge UE a fost „furată” de vreo 20 de ani de artizanii politicilor aberante de ucidere a competiției , de sufocare a antreprenorialului prin birocrație excesivă, de îndoctrinare cu un socialism utopic antagonic principiilor care guvernează circulația capitalului .Costurile imense cu protecția socială pentru categorii de vulnerabili, inventate pentru a umfla bazinul de votanți pentru partide tot mai numeroase care reprezintă minorități de nevoi ,au crescut costurile de producție ,au alungat capitalul sănătos si au furat democrația reală. Am rămas cu un fake si ideologi demagogi.
Cine pierde ? Tocmai aceia in numele cărora s-au trâmbițat strategiile. Nu mai sunt bani pentru politici sociale aberante si Green Deal. Trebuie bani pentru apărare pe care UE nu ii are. Pentru ca a ucis găina cu oua de aur. Clasa mijlocie.
A doua voce, mai pragmatică cu accente mai puțin agresive decât cu un an in urmă, a fost a Secretarului de Stat Marco Rubio. După un an de la discursul lui Vance , o parte a UE a început să investească serios in industria de armament . Dar costurile de producție sunt disproporționale fața de SUA si ASIA din cauza reglementarilor generate de Green Deal si a politicilor din educație din ultimii 25 de ani. Costurile energiei sunt parazitate de accize si taxe pe emisii de carbon, materia prima de asemenea . Sancțiunile impuse piețelor asociate Rusiei au dus simultan la creșterea costurilor de aprovizionare. Rusia continua sa exporte ,dar prin intermediari care se îmbogățesc. Mesajul SUA a fost foarte clar , nu noi schimbăm ordinea mondială . Ea a dispărut treptat in 25 de ani, din caza politicilor de implementare a unor ideologii toxice. Noi ne-am trezit. Treziți-vă si voi înainte sa fie prea târziu. In noua ordine mondială trebuie sa fiți partenerii noștri, nu întreținuții noștri. Trebuie sa fim parteneri in valorile care ne leagă. Renunțați la ideologiile toxice importate de la noi . Noi încercăm să ne adaptăm, cu costurile de rigoare la noua ordine mondială. Fiți partenerii noștri. Credeți că preoții din templele de la centrul UE au înțeles ?Am suspiciuni rezonabile că nu. Cu excepția Italiei care pregătește un pachet de 3 miliarde de subvenționare a costurilor energiei. Fără creșterea deficitului .Probabil cu presiune la nivel de UE pe schemele toxice de tranzacții pe certificatele de emisii de carbon.
Ce face Romania? Nu are buget . Cheltuielile cu pensiile si dobânzile sunt parazitate de cheltuielile cu o birocrație stufoasa si ineficientă care nu vrea să se predea. Justiția este sub asediu. Politica externă este subordonată CE . Dacă ieșim din rând rămânem fără fondurile europene ,fără de care bugetul explodează. Așa ca mai bine ne uităm la certurile dintre partidele stabilității. Președintele salvator se duce teleleu observator unde-i musai. Pe salvatorul ipotetic Bolojan ,după ce ne minte frumos îl executăm cu manie proletară a PSD- Grindeanu . Cine ne-a furat ordinea internă ? Noi care umblam după cai verzi pe pereti!