A demisionat președintele care nu era legitim .Pentru că interpretarea Constituției a fost făcută la comanda ilegitimului pe post de plecare ,de o Curte tot mai ilegitimă politic si cu accente clare de analfabetism funcțional . De ce a demisionat ? In nici un caz de rușine. Nu cred ca înțelege conceptul. Altă formă de analfabetism funcțional.
Am suspiciuni rezonabile ca -iluminarea-a venit după vizita la Consiliul European, informal, de acum câteva zile, când a ieșit din hibernarea post lovitura de stat si a dat nas in nas cu o altă lume decât cea care l-a dirijat si protejat. S-a fisurat plasa de siguranță mai repede decât s-a așteptat. Cei care i-au promis ca ii țin spatele oricum traduce democrația, nu mai știu cum să se salveze pe ei înșiși într-o Arca in care sunt puține locuri. Este ca evacuarea într-o nava avariată de icebergul Trump. Oare a reușit ? Dacă de 8 martie Răvășitoarea este lăsată in pace in procesul pierdut al caselor acaparate cu niște acte la fel de false precum facturile făcături ale iubitorului de perspectivă din avioane private , Președintele știe să facă cadouri. Ținutul de mâna in peregrinările explorative si costisitoare ale Primei Familii, nu a fost de formă.
Când am intrat in Schengen a venit eternul Predoiu , specialistul in Justiție si Siguranță Națională ,să ne spună că el s-a ocupat să rezolve diferendele cu Austria de unde vine diplomatul actual numărul 1 al nației. Nu știu cine îl mai crede. Cine îl pune șef la PNL interimar ? Am intrat in Schengen pentru ca au fost interese strategice ale capitalului investit in vecinii nostri.Ca să nu depindă capitalul si profiturile de deplasările pe mare prin zone controlate de aliați cu loialitatea elastică. Capitalul avea nevoie de culoar terestru din Grecia către zonele fierbinți încălzite de viitoarea circulație a banilor.
Opoziția cu steagurile pe post de argumente ,zice acum că presiunea maselor nemulțumite de plumbul greu al lanțurilor democrației manipulate de grupul de interese pentru care am făcut alegeri europarlamentare si locale in aceiași zi , l-a ejectat pe inamicul numărul unu al nației in faza de emancipare. Acea opoziție iubitoare de strălucirea metalelor prețioase din templul emancipării conștiinței naționale . Nici asta nu are susținere in geopolitica. Nu poporul ridicat in conștiința, ce o fi însemnând asta, a generat demisia. Ministrul de Externe al SUA vine in Europa si merge in Polonia, ocolind Romania. Pentru că Romania nu are din punct de vedere politic un Președinte frecventabil. Americanii au nevoie de parteneri cu loialitate verificată. KVJ nu se califică. Nici Ciolacu nu se califică. De aici pe surse știrea despre posibila dispariție din peisaj a personajului înainte de ceea ce era așteptat in toamnă. Cum trădarea in politica românească este sport național, aștept să vad exemple de analizat la PSD, PNL si USR. USR , tinerețea in politică, excelează. Nu se uită la știrile de peste gârlă. Femeile nu mai sunt in lumina reflectărilor doar pe baza sex. Trebuie si niște competente la dosar. USR trebuie sa livreze competente in loc de discriminare pozitivă. PNL se dezintegrează in lupta pierdută intre Ardeal si București. PSD are cadre de rezerva. Avantaj piramida mare ,nedemocratică.
Patinaj artistic la libere impuse. Cât va costa biletul la spectacol? Vedeți voi când vine fiscul si vă amendează ca ați plătit online si nu s-a înregistrat plata.