(Zgomot de fond ca sa nu pricepem cat sunt de analfabeti functional )

Rotativa sau altfel spus, plecarea de la măcelăria cu carne de import, creează teme serioase in dezbaterea publică. Atât de serioase încât si olimpianul din dealul Cotrocenilor a cuvântat. Ca sa medieze ? Nu. După cum se vede , ca să mai provoace niște ciorovăieli zgomotoase care sa acopere vuietul nemulțumirilor electoratului . Care de atâta stabilitate si „economie sofisticată” a ajuns pe înaltele culmi ale sărăciei si regresului.

Când s-a parafat contractul pentru liniștea noastră intre PNL-PSD-UDMR sub înțeleapta strategie a Președintelui, s-a înscăunat un premier PNL. Ca doar nu se putea pune unul PSD după atâtea războaie in campania electorală contra „ciumei roșii”. Premierul a fost unul scos din caschetă,  deși la PNL s-a purtat până de curând joben. Ca să fie toata lumea mulțumită s-au scindat ministere si s-au creat altele noi . S-a semnat un protocol despre care Președintele transmite că nu este in fisa postului său. El nu citește decât Constituția .Ca să rămână vizionarul -expert  PNL in preturi la Energie s-a dat Economia la PSD Galați , parte a grupului de sprijin pentru Ciolacu. Amândouă ministerele sunt o sursă permanentă de scandal . Justiția s-a dus la PNL ,că legile justiției trebuiau să fie convergente cu viitoarele numiri de magistrați . Pe care le face tot Președintele . Ministerul Muncii si Protecției Sociale a fost alocat la PSD .O castană fierbinte știind-se la acea vreme ce presiuni sociale va genera inflația generată de creșterea prețului la energie. Pe lângă asta , condiția de reformă a pensiilor din PNRR ,imposibil de trecut constituțional in forma propusa de experții Băncii Mondiale , va salva Ministerul Fondurilor Europene de asumarea eșecului de accesare a banilor europeni. Slava Bolos. Si Ministerul Finanțelor, dat PSD ,a fost tot o castană fierbinte din arborii din deal. Ping-pongul cu taxa de solidaritate si responsabilitatea redactării ordonanței de guvern, gândite la Energie si scrisă la Finanțe , consolidează „încrederea”  electoratului in stabilitatea coaliției si munca ei asiduă in „interesul României”. S-a muncit pe rupte in fiecare minister. S-au numit secretari de stat, directori in agențiile din subordine  si reprezentanți in consiliile de administrație. Toți  aleși din aceleași fiefuri de partid ca șeful. De abia se coc poamele. Cine vrea să plece înainte de cules? Partidele nu vor rotativa pe ministere pentru că cei care s-au așezat la masă, sunt de abia la aperitive. Daca se va „roti” ceva , va fi scaunul de premier. In care va fi înscăunat un personaj de sacrificiu. Ciolacu va continua sa păstreze conducerea partidului si victimizarea pentru campania electorala din 2024. N. Ciuca va pleca pe urmele lui L. Orban si F. Catu. Nu singur. La braț cu colegul de studii Bode. Cine va fi următorul Păcălici? O fi femeie? Că este la modă egalitatea de șanse. Femeilor le place la talcioc pentru chilipiruri cu costuri ascunse. Trebuie egalitate de reprezentare de gen si printre Păcălici. Hoții de buzunare sunt si ei pro occidentali. Respectă valorile politicii corecte.